Evreii au fost de mult timp numiti "Poporul Ales", un popor ales de Dumnezeu dintre toate natiunile. Aceasta notiune provine din mai multe surse. Bineinteles, exista multe referinte in Biblie la acest lucru. Exista, de asemenea, opinia ca evreii au primit Torah pe Muntele Sinai ca o revelatie speciala de la Dumnezeu si ca trebuie sa o respecte ca legamant intre poporul evreu si Dumnezeu.

Mai recent, conceptul de "popor ales" a fost atacat si de evrei si de neevrei. Unii sunt de parere ca este rasist sa credem ca evreii sunt mai speciali sau ca este ceva oribil sa ne gandim ca Dumnezeu umbla cu favoritisme. Altii deplang ceea ce ar insemna aceasta filozofie pentru popoarele de neevrei din lume. Nu sunt si ei oare copiii lui Dumnezeu? De aceea, in acest curs, vom explora intelesul sintagmei "Poporul ales," si o vom descrie ca pe o obligatie legata de rolul care li s-a dat evreilor in lume.

Discutia acestui concept incepe cu filozofia rabinului Judah Halevi. Rabinul Halevi a fost un faimos poet evreu, sionist si filozof care a trait in secolul XII. In opera sa filozofica, Kuzari, care este o presupusa descriere a convertirii la iudaism a regelui Kazar si a poporului sau in secolul 8, Halevi spune ca scopul omenirii a fost sa duca la indeplinire dorinta lui Dumnezeu in aceasta lume. Totusi, primii oameni, Adam si Eva, au esuat in aceasta incercare. La fel au esuat si copiii lor, indepartandu-se de Dumnezeu si devenind pacatosi incorigibili impotriva lui Dumnezeu si impotriva sistemului acestuia de moralitate. Dumnezeu a incercat sa o ia de la capat, eliberand lumea de pacatosi si pastrand un singur om bun, pe Noe si pe familia sa, din care voia sa formeze o umanitate care sa practice bunatatea asa cum i-a invatat Dumnezeu. Totusi, Noe nu era decat un individ oarecare si astfel majoritatea copiilor sai, desi nu au fost pacatosi in acelasi fel cu generatiile anterioare, nu au fost in stare sa se ridice la nivelul moralitatii lui Dumnezeu. Dumnezeu cauta barbati si femei a caror familie sa poata sa formeze o natiune care sa indeplineasca vointa lui Dumnezeu, sa practice moralitatea si sa invete si restul lumii sa faca la fel.

Acest cuplu, dupa parerea lui Halevi, a fost Abraham si Sara, patriarhii poporului evreu. Cel mai important punct de plecare pentru acest popor si mesajul pe care trebuiau sa-l transmita celorlalti era monoteismul sau credinta intr-un singur Dumnezeu. In acele timpuri, monoteismul nu era la moda. Oamenii idolatrizau mai multi zei, aderand la teologii similare mitologiei grecesti care includea un zeu al razboiului, un zeu al soarelui si un zeu al iubirii. Abraham a avut revelatia inovatoare ca acea teologie era falsa si ca nu poate exista decat un singur Dumnezeu. De fapt, titlul lui Abraham, unul care le-a ramas si urmasilor lui, este Ivrei. Radacina acestui cuvant este 'Ever' care inseamna 'parte'. Se spune ca Abraham a stat de o parte a acestei dispute teologice, iar toti ceilalti de cealalta parte. Astfel, Abraham a ramas in istorie pentru credinta lui intr-un singur Dumnezeu, si pentru a fi raspandit acest mesaj lumii intregi.

Abraham este de asemenea amintit ca un om plin de bunavointa si de fapte bune. Biblia ne povesteste cum statea Abraham in fata casei sale, care se afla in mod intentionat langa drumuri circulate, asteptand sa-i intampine si sa-i ingrijeasca pe calatorii obositi, pur si simplu din bunatatea sufletului sau. Intr-o alta poveste, Abraham merge la razboi impotriva unor regi care-si calcasera vecinii, inclusiv pe nepotul sau, si elibereaza toti prizonierii pe care ii luasera acestia, refuzand orice prada de razboi.

Aceste doua atribute, bunatatea fata de ceilalti si credinta intr-un singur Dumnezeu intruchipeaza temele centrale pe care Dumnezeu voia ca oamenii sa le accepte. Astfel, Dumnezeu i-a ales pe Abraham si pe sotia lui Sara ca fondatori ai natiunii care va duce mai departe si le va impartasi oamenilor aceste doua teluri inrudite. Aceasta natiune va mentine si va raspandi teologia "unui singur Dumnezeu" si mesajul acestuia, practicandu-i moralitatea si actionand ca exemple pozitive pentru restul lumii. Astfel, in cartea lui Isaiah, Dumnezeu le spune evreilor: "Eu, Domnul, v-am chematàsi v-am numit un popor al legamantului, o lumina a natiunilor. Care deschide ochii celor lipsiti de lumina si salveaza prizonierii din captivitate." Intr-adevar, Halvei demonstreaza ca poporului evreu i s-a dat sarcina de a arata restului lumii cum sa-si traiasca viata asa cum trebuie. Si avand in vedere ca acesta este singurul mod de a duce un trai onorabil, Dumnezeu i-a spus lui Abraham "Va voi face o natiune mareata si va voi binecuvanta si va voi preamari numele si veti fi o binecuvantareàsi prin voi vor fi binecuvantati toti oamenii din lume." (Gen. 12:2-4).

Din punct de vedere istoric este clar ca evreii au jucat acest rol. Dupa cum se spune mai sus, conceptul monoteismului era absolut nou atunci cand l-a adus Abraham si acesta s-a raspandit datorita influentei poporului evreu de-a lungul istoriei. In ziua de azi, majoritatea oamenilor subscriu la o credinta monoteista, fie ca aceasta este iudaica sau nu. Intr-adevar, atat ideile crestinismului cat si ale islamismului se trag din ideile lui Abraham si principiul sau de baza. Mai mult decat atat, etica care domineaza in momentul de fata lumea isi are originile tot in iudaism. Astfel, atunci cand se refera la crestinism, savantii citeaza "traditia iudeo-crestina." Bineinteles ca exista diferente intre principiile morale ale credintelor, dar ideile de baza, precum "Poarta-te cu ceilalti asa cum ai vrea sa se poarte si ei cu tine" isi are originea in traditia iudaica. Filozoful german Friedrich Nietzsche, care a criticat codul moral dominant in lume la ora actuala, l-a atribuit poporului evreu.

Ca mijloc pentru indeplinirea acestei misiuni, de a fi "o lumina a natiunilor," Dumnezeu a dat poporului evreu Torah, legile si traditiile pe care sa le urmeze. Deoarece rolul evreilor este sa raspandeasca in lume cunostintele despre Dumnezeu si despre etica acestuia, rostul acestor legi era sa ne indrume, pe noi si actiunile noastre, in acea directie. Astfel, respectam nenumaratele legi interpersonale, cum ar fi sa ne abtinem de la calomnie, de la furt sau de la minciuna, sa ne respectam unul pe altul si proprietatile noastre, sa avem grija de animale, in fond ne comportam intr-un mod pe care acum il consideram corect si bun pentru orice individ (un concept care era nou in intregime cand a fost introdus pentru prima oara acum 3500 de ani). In plus, nenumaratele ritualuri si reguli pe care le respectam au fost menite pentru scopuri similare, precum si pentru a sta marturie pentru existenta unui singur Dumnezeu. Astfel, tinem Sabatul, care este o marturie a creatiei lumii de catre Dumnezeu, precum si alte sarbatori precum Pesach, Sukkot si Hanuka, toate marturii ale existentei lui Dumnezeu, a controlului sau asupra lumii si a influentei lui de-a lungul istoriei.