Jewish Education Network   <>   http://www.jen.ro  <>   navigheaza de aici >>>

statul israel 

 

ALIYA IN TIMPUL CELUI DE-AL II-lea RAZBOI MONDIAL SI DUPA

 

 

 

 

In timpul celui de-al doilea Razboi Mondial, efortul miscarii de aliya s-a indreptat catre salvarea evreilor din Europa ocupata de nazisti. Unii olimi au intrat in tara cu vize emise in cadrul cotei, dar majoritatea au venit ca imigranti ilegali. Acest val de imigrare, numit Aliya Bet, a pornit pe uscat si pe mare, din Europa si din Orientul Mijlociu, contrar ordinelor Mandatului Guvernamental.

Pierderea contactului cu tarile europene, pericolele calatoriilor maritime pe timp de razboi si dificultatea de a obtine vase pentru transportul imigrantilor ilegali au limitat mult Aliya Bet. Cateva transporturi de imigranti care au reusit sa ajunga in Palestina au fost trimise inapoi de catre autoritatile britanice invocand sistemul cotelor. Multi si-au pierdut viata pe mare sau in infernul nazist din Europa. Pe uscat, 1350 de evrei sirieni au fost excortati pana in Palestina ca urmare a unei operatiuni complicate si curajoase.

Intre anii 1944-1948, evreii din Europa de Est au cautat sa plece prin orice mijloace. Emisari din yisuv, partizani evrei si miscarile sioniste de tineret au cooperat pentru a infiinta Beriha (organizatie de salvare), care a ajutat aproape 200.000 de evrei sa plece din Europa. Majoritatea s-au stabilit in Palestina.

De la sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial pana la infiintarea statului Israel (1945-1948), imigratia ilegala a fost metoda principala de imigratie, pentru ca britanicii, limitand cota la 18.000 pe an, au eliminat practic orice sansa de imigratie legala. S-au organizat saizecisisase de transporturi pe mare in acesti ani, dar numai o parte au reusit sa penetreze blocada britanica si sa aduca pasagerii la tarm. In 1947, 4500 de imigranti de pe vasul Exodul au fost trimisi inapoi in Europa de mandatul britanic. Britanicii au oprit vasele cu imigranti pe mare si i-au internat pe imigrantii capturati in lagare in Cipru; majoritatea acestor persoane nu au ajuns in Israel decat dupa infiintarea statului. Aproximativ 80.000 de imigranti ilegali au ajuns in Palestina in 1945-48.

Numarul de imigranta in timpul intregului Mandat, legali sau ilegali, a fost de aproximativ 480.000, din care aproape 90% proveneau din Europa. Populatia din yisuv s-a marit la 650.000 pana in momentul in care a fost proclamat statul.
 


^sus^