Jewish Education Network   <>   http://www.jen.ro  <>   navigheaza de aici >>>

dvar tora 

 

PERICOPA DEVARIM

 

 

 

 

Pericopa Devarim (Deuteronom 1.1 - 3.22)

Pe scurt
Moshe le vorbeste evreilor dincolo de Iordan, povestindu-le despre calatoriile evreilor prin pustiu si evenimentele care au avut loc in cei 40 de ani de pribegie.

Pericopa de saptamana aceasta (Devarim) contine in fapt reluari ale episoadelor prin care evreii au trecut in desert, in contextul iminentei morti a lui Moshe. Desi semnificatii si motive pentru  aceasta repetare exista, mi-am propus in cele ce urmeaza sa ma opresc asupra unor aspecte mai de amanunt ale acestei pericope. De asemenea, ziua de Tisha BeAv care se apropie si cele trei saptamani de doliu dintre 17 Tamuz (prima bresa in zidul de aparare al Ierusalimului) si 9 Av (distrugerea Templului), impun o discutie mai amanuntita despre acest subiect, deosebit de important in calendarul iudaic si in incercarea de intelegere a situatiei poporului evreu astazi.

Dar inainte de a oferi o Dvar Tora despre pericopa Devarim, cateva dintre semnificatiile si legile legate de Tisha BeAv.


TISHA BE AV

Tisha BeAv (ziua de 9 a lunii Av) este punctul culminant al unei perioade de doliu care incepe cu 17 Tamuz, ziua in care a fost facuta prima bresa in zidul de aparare care inconjura Ierusalimul. La trei saptamani dupa aceea, in ziua de 9 Av, Templului din Ierusalim i s-a dat foc.

Distrugerea Primului Templu de catre Nabucodonosor, imparatul Babilonului, in 586 i.e.a. a inaugurat o perioada de 70 de ani de exil in Babilon. Distrugerea de catre romani a Celui de-al doilea Templu in 70 e.a. a dus la exilul in care evreii se mai afla si astazi. Se spune ca toate suferintele noastre incepand de atunci sunt rezultatul acestui exil. De atunci, evreii se roaga in fiecare zi pentru venirea lui Mashiah (Mesia), care sa ii aduca pe toti evreii inapoi in Israel, sa reconstruiasca Templul si sa le redea evreilor "starea" lor originala de apropiere de Dumnezeu.

In ziua de astazi, ceea ce a mai ramas din Templu este zidul exterior de vest, cunoscut mai bine drept Kotel Hamaaravi sau Zidul Plangerii.

Asa dupa cum am mai spus, ziua de Tisha BeAv a consemnat o serie de evenimente istorie negative pentru evrei. Radacina suferintei si este "Het hameraglim" (pacatul cercetasilor), mentionat in pericopa Devarim si discutat pe larg in pericopa Shlach. Conform traditiei, evreii au plans in noaptea in care cercetasii s-au intors din Israel cu ideea ca tara nu va putea fi cucerita. Si, din nou, conform traditiei, acea noapte a fost Tisha BeAv. Iar Dumnezeu a spus: "pentru ca in noaptea asta ati plans fara motiv, in viitor veti avea motive sa plangeti in aceasta noapte".

Alte evenimente tragice au fost alungarea evreilor din Anglia in anul 1290, in ziua de Tisha BeAv si expulzarea evreilor din Spania, care a avut loc tot in aceasta zi. Multe atrocitati ale nazistilor au fost infaptuite tot de Tisha BeAv, iar Franz Ferdinand, arhiducele de Austria, a fost asasinat in 1914 de Tisha BeAv, aceasta fiind scanteia care a pornit primul Razboi Mondial si a condus indirect la al doilea Razboi Mondial si la ridicarea nazismului.

Din punct de vedere al modului de comemorare a acestor evenimente, ziua de Tisha BeAv  se distinge prin post, care dureaza o zi intreaga, de seara pana seara, incepand de la apusul soarelui in ziua precedenta. Pe langa post, este interzis sa se faca baie, sa se poarte pantofi de piele, sa se poarte machiaj sau sa se intretina relatii sexuale. Evreii nu obisnuiesc ca in aceasta zi sa se salute sau sa ia parte la evenimente care implica bucuria. Exista un obicei ca pana la pranz sa nu se stea pe scaune de marime normala, ci pe podea, si sa se doarma intr-o pozitie mai putin confortabila, de exemplu, fara perna.

Deoarece sunt considerate motive de bucurie si ornamente, tefilin, care se poarta in mod traditional in timpul rugaciunii de dimineata, se poarta in aceasta zi la Minha (rugaciunea de dupa-amiaza). Nu se poarta de asemenea talit la rugaciunea de dimineata, acesta fiind imbracat abia la rugaciunea de Minha.

Studiul Torei este de asemenea interzis, cu exceptia anumitor pasaje care sunt considerate deosebit de dureroase precum Cartea lui Iov si Eicha (Plangerile lui Ierimiahu).

In seara de Tisha BeAv se tine o masa speciala,  la care se obisnuieste sa se manance oua, o mancare evreieasca traditionala pentru doliu. Masa nu este una vesela. In mod ideal, nu se mananca decat un singur fel de mancare gatita, restul mesei constand din produse lactate, fructe si legume.

In noaptea de Tisha BeAv, evreii se aduna la sinagoga pentru a citi Eicha, scrisa de catre profetul Ierimiahu imediat dupa distrugerea Templului. Cartea este o elegie plina de durere care deplange distrugerea Templului si a Ierusalimului. Cartea este citita pe o melodie trista, de obicei fiecare capitol de catre o alta persoana. Plangerile sunt citite in timp ce obstea sta pe podea iar persoana care citeste se afla in mijlocul lor. In ziua urmatoare, la sinagoga, evreii recita Kinot, niste elegii despre distrugerea Templului si despre multe alte calamitati care s-au abatut asupra poporului evreu pe parcursul lungii noastre istorii.

De asemenea conform traditiei, Tisha BeAv va fi transformata in viitor intr-o zi "Mi Yagon LeSimcha", din tristete in bucurie. In Talmud, aceasta zi se numeste Moed (indicand o sarbatoare cu bucurie). Traditia spune ca Mashiach (Mesia) se va naste in aceasta zi.

Shabatul care urmeaza dupa Tisha BeAv se numeste Shabat Nachamu (Shabatul consolarii), care inaugureaza o perioada menita sa aline durerea si doliul. Se citeste o portiune din Profeti care spune: "Consolati-va, consolati-va, voi, poporul Meu, va spune Dumnezeul vostru."

Si ne intoarcem la pericopa Devarim...

[EICHA sau EICH?]
Asa dupa cum am inceput deja sa spun, Shabatul acesta, in care este citita in sinagogi pericopa Devarim, se numeste Shabat Hazon si cade intotdeauna, in fiecare an, inaintea zilei de Tisha BeAv (9 Av), in care au fost distruse cele doua Temple din Ierusalim si in care multe alte nenorociri s-au intamplat poporului evreu. In ziua de Tisha BeAv (anul acesta joi, 18 iulie 2002), in sinagogile din intreaga lume este citita Meghilat Eicha - Plangerile lui Ierimiahu, o cutremuratoare lamentatie despre distrugerea Ierusalimului. Cuvantul "eicha", tradus in limba romana prin "Vai!", provine insa de la radacina "eich" (cum). In fapt, Plangerile lui Ierimiahu sunt o uriasa intrebare retorica despre motivele pentru care a avut loc distrugerea Ierusalimului.

Midrash-ul (Eicha Raba 1) precizeaza ca trei profeti au folosit cuvantul "eicha" in profetiile lor: in pericopa Devarim de saptamana aceasta, Moshe spune, vorbind copiilor lui Israel: "Eicha (cum) as putea sa port eu singur pricinile voastre, povara voastra si certurile voastre?" [Deuteronom 1.12] In Haftara care se citeste tot saptamana aceasta, profetul Ieshaiahu (Isaia) intreaba: "Eicha (cum) a ajuns orasul credincios [Ierusalimul] ca o prostituata?" [Ieshaiahu 1.24] Iar la inceputul Plangerilor sale, profetul Ierimiahu spune: "Eicha (cum) a ajuns Ierusalimul sa stea pustiu? Orasul care era plin de oameni a ajuns ca o vaduva..." [Eicha 1.1]

In comentariul sau la pericopa Devarim, rabinul Moshe Sternbuch explica faptul ca toate aceste profetii explica motivele distrugerii Templului din Ierusalim. Moshe considera ca raspunderea pricipala o au liderii, pentru a nu fi stiut sa isi atraga o echipa in jurul lor, niste oameni capabili cu care sa lucreze pentru bunul mers al comunitatii. El insusi s-a considerat incapabil de a conduce poporul evreu fara ajutor din partea acestora.

Profetul Ieshaiahu a vazut poporul evreu tanjind efectiv dupa obiceiurile celorlalte popoare, parasindu-si adevaratul "partener spiritual" - Tora data de Dumnezeu. Ieshaiahu vede in abandonul traditiei, al credintei si spiritualitatii adevaratul motiv al distrugerii Templului.

Profetul Ierimiahu a inteles distrugerea Templului ca o consecinta a pierderii increderii in Dumnezeu. In conceptia lui, evreii s-au simtit pierduti si detasati de Dumnezeu, au crezut ca Acesta i-a parasit si din acest motiv alunecarea spre mentalitatea exilului a fost una usoara.

Luand pe rand aceste motive si discutandu-le, ne dam seama ca distrugerea Templelor din Ierusalim, pe care o vom comemora peste cateva zile, a fost o consecinta a tuturor acestor cauze. In tratatul Nedarim, Talmudul pune din nou in legatura distrugerea Templelor cu conceptia lui Ieshaiahu, in care abandonarea Torei este motivul principal in aceasta nenorocire. Talmudul spune ca Templele au fost distruse si evreii aruncati in exil pentru ca nu au rostit o binecuvantare inainte de studiului Torei.

Problema nu era aceea ca nu se invata Tora. Oamenii din generatia anilor 70 e.a., oamenii care au avut parte de imensa durere de a vedea in flacari simbolul prezentei lui Dumnezeu in mijlocul lor, erau oameni invatati, culti. Generatia hurban-ului (a distrugerii Templului) avea intr-adevar potential. Si totusi, acei oameni nu rosteau o binecuvantare inainte de a invata, ceva lipsea pur si simplu...

Si totusi cum este posibil ca un eveniment atat de important in istorie si atat de dureros pentru evrei sa fi fost declansat de o cauza atata de mica? Rabinul Israel Salanter explica acest fenomen prin faptul ca un evreu nu rosteste o binecuvantare asupra unei actiuni care este doar o pregatire pentru o mitzva (porunca). Binecuvantarile sunt rostite pentru indeplinirea poruncii propriu-zise! De exemplu, pentru constructia unei Suca nu se rosteste nici o binecuvantare, pe cand pentru locuitul in Suca se spune "Binecuvantat fii Tu, Doamne, Dumnezeul nostru, Regele Universului,  care ne-ai sfintit prin porunci si ne-ai poruncit sa locuim in suca."

Prin faptul de a nu rosti o binecuvantare pentru studiul Torei, evreii din Ierusalimul de acum 1932 de ani demostrau practic ca pentru ei invatatul Torei nu era o porunca, ci doar o modalitate de a realiza alte scopuri, unele dintre ele chiar de condamnat (cum ar fi faptul de se lauda cu cunostintele lor).

Si totusi, intrebarea referitoare la aparenta diferenta dintre cauza si consecinta ramane in picioare: cum este posibil ca o aparenta "omisiune" sa conduca la distrugerea Ierusalimului si la exilul de 2000 de ani care s-a abatut asupra poporului evreu? In "Darhei Musar", rabinul Iaacov Naiman ofera o explicatie deosebit de interesanta: in binecuvantarea rostita pentru studiul Torei, evreii isi afirma credinta in faptul ca Dumnezeu i-a ales dintre toate popoarele, oferindu-le Tora ca pe un dar si ghid de comportare. Generatia hurban-ului nu a rostit aceasta binecuvantare. Ei au studiat Tora, intelegand ca rasplata pentru acest "efort" in lumea viitoare va fi enorma. Insa prin faptul ca nu au rostit o binecuvantare, oamenii de atunci au dovedit ca nu au inteles rolul pe care acest ghid si carte de istorie, acest Cuvant al lui Dumnezeu il are in lumea aceasta.

Pierderea Eretz Israel-ului nu a fost atunci neaparat o pedeapsa, ci poate doar o consecinta a faptului ca evreii acelor ani nu si-au inteles rolul de or lagoim (lumina a lumii). Daca studiul Torei este doar o unealta, daca el nu se reflecta in comportamentul de zi cu zi, totul este in van. Pierderea acestei conexiuni cu spiritualitatea si Creatorul a condus la pierderea din vedere a rolului evreilor in lume, iar pierderea tarii nu a fost atunci decat o urmare fireasca.

Care este insa legatura acestor lucruri cu pericopa Devarim, pe langa folosirea aceluiasi cuvant, "eicha"? Asa cum am spus, cuvantul "eicha" provine de la aceeasi radacina cu cuvantul ebraic "eich" (cum). In ultimele sale zile de viata, Moshe le evoca evreilor istoria calatoriilor prin desert, incercand sa ii avertizeze si sa ii determine sa isi puna ei insisi intrebari. Si, mai mult decat atat, in toata cartea Devarim a carei lectura incepe saptamana aceasta, se pare ca Moshe vorbeste cui nu trebuie... In fond, toata generatia Exodului, toti acei oameni cu mentalitate de sclavi murisera in desert, iar cei in fata carora sta el pe malurile Iordanului sunt oameni liberi, cu conceptii noi.

Insa motivul principal pentru care Moshe le vorbeste evreilor este acela de a le demonstra ca prin "eicha" el nu intelege "Vai!"... Ca toate lucrurile care li s-au intamplat nu au vut loc pentru ca evreii sa aiba motive de a plange, pentru a oferi zilei de Tisha BeAv o semnificatie, aceia a pacatului cercetasilor trimisi in Israel. Moshe le spune evreilor ca "eicha" inseamna de fapt "eich", ca motivul pentru care el le vorbeste este acela de a le arata CUM pot sa devina mai buni, CUM pot sa invete din greselile trecutului pentru a nu le repeta in viitor.

In ziua de azi, cu popoare dorind sa ne ia Israelul si sa il calce in picioare (ca in profetia lui Ieshaiahu), cu lideri - unii slabi sau rau intentionati - incercand sa gaseasca justificari pentru razboiul care are loc acolo (ca in vorbele lui Moshe) si cu o omenire parasind parca spiritualitatea si dezicandu-se de ea (ca in profetia lui Ierimiahu), important este sa invatam eich (CUM) sa mergem inainte. CUM sa intelegem ca avem o misiune, CUM sa intelegem ca Dumnezeu este in continuare cu noi si ca intr-adevar ne-a ales dintre toate popoarele si ne-a dat Tora.

Trebuie sa invatam CUM sa rostim acea binecuvantare si CUM sa o traim!...
 

 

Pericopa Bereishit

Pericopa Noach

Pericopa Lech-Lecha

Pericopa Vaieira

Pericopa Chaiei Sara

Pericopa Toldot

Pericopa Vaietze

Pericopa Vaishlach

Pericopa Vaieshev

Pericopa Miketz

Pericopa Vaigash

Pericopa Vaiehhi

Pericopa Shmot

Pericopa Vaera

Pericopa Bo

Pericopa Beshalach

Pericopa Itro

Pericopa Mishpatim

Pericopa Truma

Pericopa Tetzave

Pericopa Ki Tisa

Pericopele Vaiakhel si Pekudei

Pericopa Vaikra

Pericopa Tzav

Pericopa Shmini

Pericopele Tazria si Metzora

Pericopele Achrei Mot si Kedoshim

Pericopa Emor

Pericopele Behar si Bechukotai

Pericopa Bamidbar

Pericopa Naso

Pericopa Behaalotcha

Pericopa Shlach

Pericopa Korah

Pericopele Hukat si Balak

Pericopa Pinchas

Pericopele Matot si Masei

Pericopa Devarim

Pericopa Vaethanan

Pericopa Ekev

Pericopa Ree

Pericopa Shoftim

Pericopa Ki Tetze

Pericopa Ki Tavo

Pericopele Nitzavim si Vaieleh

Pericopa Haazinu


^sus^